În ultimii ani în Romania, pasiunea pentru designul interior a crescut constant iar oamenii își doresc din ce în ce mai mult să-și transforme casele în …ACASĂ, în spații moderne, frumoase, funcționale și personalizate.
Pentru a răspunde acestei cereri în creștere au apărut evenimente și târguri de design interior care aduc împreună profesioniști în domeniu, pasionați și amatori într-un cadru inspirațional.
Deco Days 2023 – O Nouă Aventură în Lumea Designului Interior!
Un astfel de eveniment esteDeco Daysby Mendola Fabrics, primul si singurul târg de design interior din țară ajuns la editia a 8 a, eveniment care are loc an de an la Cluj în perioada 7-10 septembrie 2023.
Targul Deco Days a stârnit deja un val de entuziasm și creativitate în rândul participanților și vizitatorilor.
Organizat într-o locație special amenajată pentru acest scop, Sala Polivalenta Cluj, Deco Days a atras atât designeri de interior cu experiență autohtoni si internationali cât și amatori, pasionați de estetic, de frumosul și funcționalitatea caselor lor.
Târgul este un loc de întâlnire pentru toți cei care își doresc să descopere cele mai recente tendințe în materie de design. Pentru cei care doresc să cumpere piese unice de mobilier noi sau reinterpretate precum și decorațiuni potrivite dar si pentru cei care doresc să interacționeze direct cu designerii de interior prezenți pentru a cere sfaturi și idei practice pentru propria lor locuință sau proiecte de amenajare.
Una dintre caracteristicile distinctive ale Deco Days este varietatea excepțională de produse și servicii expuse. Participanții au putut admira de-a lungul anilor mobilier autohton de design inovator, accesorii pentru casă, textile fine, obiecte de artă și multe altele.
Un alt aspect notabil al acestui târg a fost accentul pus pe sustenabilitate și designul ecologic. Mai mulți expozanți vor prezenta produse și materiale prietenoase cu mediul, subliniind importanța responsabilității în amenajarea interioară.
Această preocupare pentru mediul înconjurător reflectă în tendințele actuale din industria designului interior, unde ideea de a crea spații estetice și funcționale merge mână în mână cu grijă pentru planetă mai ales când vorbim despre …acasă.
“Peste 3500 de participanți sunt așteptați la cel de-al 8-lea eveniment, pentru 4 zile concentrate cu peste 50 de business-uri expozante, mai bine de 40 de prezentări, paneluri de discuții & workshop-uri ținute de invitați din România și din străinătate, circa 40 de standuri expoziționale ale celor mai importanți jucători din zona de design de interior, lansări de branduri și colecții inedite.
Printre brandurile, designerii și invitații speciali care și-au anunțat prezența la eveniment se numără:
Business-uri expozante: Cressent, Maxdeco, Modulo, Unique by Klausen, Sonerg, Stadt Construct, Imarcom, Clusterul Mobilier Transilvan, Global Design, Nobila Casa sau Narativo, MobilaDalin, Carpet&More, MelthGallery, PrimaLighting
- Invitați speciali: Camilla Bellini (designer de interior și de produs & design blogger din Italia) , Ileana Răducanu (OhDa! Design), Cosmin Todor (Arhitect & Designer de Obiect), Sebastian Mândroiu (Arhitect), Victor Grosu (Business & Designer de interior) sau Paul Tătar (Designer de interior 3D)
- Designeri de obiect: Arcasha Design, Artea sau Cicaro Design Studio
Asadar, asa cum am mentionat mai sus, în cadrul Deco Days, au loc seminarii și workshop-uri interactive susținute de experți în domeniul designului interior.
Printre temele abordate de invitații speciali în panel-uri & workshop-urile de pe cele 2 scene:
- Business Know-How în Design Interior
- Mobilier din România, între industrie și design
- Randări 3D
- Digital Marketing în Design-ul de Interior
- Design anti-criză. Cum să mergi mai departe.
- Sustenabilitate în mobilier modular
Acest eveniment oferă participanților o șansă unică de a învăța tehnici și sfaturi de la cei mai buni profesioniști în domeniu.
De asemenea, vor fi discutate subiecte legate de tendințele actuale în design, cum ar fi paleta de culori, materialele inovatoare și modul de a crea spații organizare,multifuncționale în case moderne.
Deco Days este nu doar un târg de design interior, este o experiență inspirațională și educativă pentru toți cei pasionați de amenajarea spațiului personal, a spatiului care spune o poveste creativă, autentică încă de la intrare.
Prin promovarea inovației, a sustenabilității și a creativității, Deco Days by Mendola Fabrics a demonstrat că designul interior nu este doar despre aspect, ci și despre modul în care transformăm spațiile în medii care reflectă personalitatea noastră și ne îmbunătățesc calitatea vieții.
Cu siguranță, acest târg va deveni un eveniment anual așteptat cu nerăbdare pentru toți iubitorii de design interior din țară si nu numai.
Ne vedem la Cluj!
Xoxo
Helenita Santos
Deco Days by Mendola Fabrics reprezinta o platforma tulburatoare atat pentru cei preocupati de design cat si pentru cei care abia incep sa descopere lumea frumoasa a amenajarii interioare! Nu ezitati sa participati la acest eveniment, va va imbogati stilul de viata si spatiul dvs. de locuit.
Deco Days este o oportunitate excelenta de a descoperi tendinte si inspiratie in materie de design interior. De aceea, eu voi fi acolo!Tin sa le urez mult succes organizatorilor Deco Days!
Buna. Abia astept sa ne cunoastem la Expo azi sau maine.