Părințeala ideală se instalează atunci când există echilibrul emoțional în familie, acceptare, înțelegere, curaj și puterea de a reuși în doi!

 

Clipa minunată a concepției. Momentul conturări valorii personale și a stimei de sine!

Venirea pe lume a primului copil este cel minunat și mai important moment în viața de cuplu, în viața tinerei familii. Bineînțeles că, după primele zile de euforie urmează șirul nesfârșit de întrebări.

Bun, vom avea un copil și acum ce facem?

Ne documentăm, întrebăm în stânga și în dreapta prietenii sau părinții, cumpărăm cărți pe care le frunzărim și nu reușim să le înțelegem până nu ne trăim propria poveste.

Acum apare anxietatea și dorința de a face totul bine, în pregătirea venirii pe lume a bebelușului. Încet, încet femeia se transformă. Apar schimbări fizice, hormonale și implicit emoționale.

Acum e acum!

De la anxietate și frici trecem la următorul nivel unde se instalează boala secolului: STRESUL și mai apoi DEPRESIA, pe care o depistam sau nu!

Nu-i ușor să fii părinte, dar e minunat! 

În România, implicarea tatălui este din ce în ce mai vizibilă începând cu anul 2015 iar internetul si mai precis Doctor Google cum îl numesc eu, a devenit cel mai bun prieten al omului modern. Atenție, internetul nu ține locul medicului. Mă bucur când văd evenimente dedicate taților precum Dad to Be Academy by Modern Dads Challenge, menite să ghideze și tăticii în creșterea și educarea copilului.

Nasterea copilului trebuie, zic unii specialiști, să fie un moment de fericire, de speranță, de dragoste si unitate a tinerilor părinți.

Da, părinții trebuie să se înformeze si să adune cele mai bune metode, utile, despre îngrijirea și educația timpurie a nou-născutului. Cum spuneam si mai sus, pentru marea majoritate a noastră, a femeilor, sarcina este un motiv de bucurie, de împlinire, de completare, însă pentru unele dintre noi venirea pe lume a unui copil poate aduce o permanentă stare de teamă, de anxietate, de îngrijorare sau chiar de tristețe.

A fi părinte implică o responsabilitate specială atât a mamei cât și a tatălui, responsabilitate care aduce recompense extraordinare oferite ulterior de copil. Până la momentul acela al recompensei, foarte puțin se vorbește despre starea emoțională a tinerei familii.

FRICA, demonul din mintea mamelor!

Momentul în care devenim părinți este și momentul în care trecem la o nouă etapă.

Învățăm lucruri noi și tot odată comportamentul nostru se transformă. De multe ori în bine și vedem partea plină a paharului dar sunt și momente în care emoțiile și fricile din copilăria noastră apar fără să ne dăm seama.

 

 

Am stat de vorbă cu un specialist despre frici, depresie, frământari și alte stări emoționale ce se manifesta o dată cu apariția sarcinii si ulterior a nașterii. Da, femeia prin natura ei este mai sensibilă dar să nu uităm și de tați. Oricâte cărți am citi sau sfaturi am primi nimic nu te pregătește pentru ce va să vină.

Medicul spune…

Dr. Anca Gulinescu este psiholog clinician, specialist psihoterapeut de formare cognitiv-comportamentala și hipnoterapie. În afara cabinetului propriu, Dr. Anca Gulinescu profesează și în cadrul Institutului Sânului din incinta spitalului Monza, unde oferă consiliere psihologică pacientelor oncologice, gravide sau nu, un aspect deosebit de important în strategia de tratament.

 

   “În primele 3 luni după naștere, 14,5% dintre femei manifestă un episod depresiv major, în timp ce 10-20% dintre mame manifestă depresie pe parcursul perioadei postpartum (World Health Organization). Printre simptomele depresiei postpartum se regasesc: deprimare sau furie care apar la 1-2 luni de la nasterea copilului, sentimente de tristete, indoială, vină, neajutorare sau neputinta care se intensifică de la o saptamană la alta si impiedică functionarea eficienta a mamei. De asemenea, mămica nu mai este capabilă să aibă grijă de sine sau de copil, are dificultati în a face sarcinile zilnice, are schimbari de apetit, preocupări si ingrijorări intense pentru copil sau lipsa interesului pentru copil. Se identifică prezenta anxietatii si uneori, atacuri de panica si teama de a ramâne singură cu copilul. Cauze emotionale ale depresiei postpartum sunt: îndoiala cu privire la sarcina, schimbări impredictibile, neasteptate în rutinele personale si de cluplu care cresc anxietatea, sentimente de pierdere asociate nasterii copilului (pierderea vechii identitati, imagine corporala), schimbari in stilul de viata, dificultati de alaptare care fac mama sa se simtă vinovata, presiunea de a avea grija corect sau intr-un anumit fel de copil.”

E ceva în neregulă cu mine?

Philippe Golin- unul dintre cei mai mari specialisti în Neuroștiință Afectivă Aplicată Clinic al universitații Stanford își folosește cunoștințele despre creier pentru a ajuta persoanele ce suferă de depresie si mai ales de anxietatea socială. Pacienții săi provin din toate mediile sociale dar preponderenti sunt oamenii de afaceri, politicieni si mame. Dap, mame carora le e frică de eșec, le e frică să nu se facă de rușine, să fie arătate cu degetul că au greșit sau au un copil special, teama de a fi judecate sau criticate de societate sau familie.

Presiune, stres, depresie… Ei bine, el a reușit să ajute persoane din țara sa prin metoda controlului gândurilor și a respirației. Stările anxioase s-au risipit o dată cu expirarea.

Ioana noastră, tânăra mămică din satul acela îndepărtat din Romania nu are acces la atâta înformație. Ea ce face? Cum stie că este în dezechilibru emoțional? Și ea este proaspătă mămică sau va fi în curând mamă si ea are frici și temeri, ea cui cere ajutor?

Povestea ta nu-i și a mea! To be the best of..what?

Eu pot! Dar, până cănd?

Nu mi-am permis de-a lungul vieții să clachez. Tot ce nu știam învățam. Tot ce mi-am dorit tot ce mi-am propus am îndeplinit. Nu m-am îndoit o clipă de puterea voinței mele. Am reușit? Da. Nu e nimic rău în a fi ambitios și perfecționist cu măsură în ceea ce vrei să faci atunci cand ai un scop pe care vrei să îl atingi.

Uneori în drumul meu am și greșit, am strans din dinți, am încercat din nou.

To be the best era mottoul meu. Nu am plâns când a trebuit, nu am spus nimănui de frământarile și fricile mele. Cum să vadă lumea că puternica și neînfricata Elena este vulnerabilă? Nop! Off, cât am greșit…

Sunt norocoasă că e al meu! Povestea mea pe scurt!

La prima sarcină a fost mai ușor comparativ cu ce avea să vină la următoarele două. Am născut cu puțin înainte de termen, natural, la numai 24 de ani. Eram în Portugalia, printre străini. Doctor Google era la început, eu eram la început, aveam o singură carte cu mine “What to expect when you are expecting “ și mult curaj.

Alături mi-au fost cumnata și socrii. Nu știam limba, pe ai lui îi cunoșteam doar de 3 luni dar el, deși era încă în voiaj l-am simțit tot timpul alături. Nu știam multe: cum să țin copilul la sân, cum să îi fac baie, cum să îi țin capul. Atunci am învățat să fiu mamă odată cu bebe și nu am conștientizat mai nimic. Poate că și lipsa informației de atunci a fost un factor bun, menit să nu-mi dezvolte temeri mai mari. Creșteam odată cu copilul meu.

La cea dea doua sarcină la momentul nașterii am avut stop respirator, de două ori! Atunci ceva s-a declanșat în mintea mea! Frica, anxietatea și teama au devenit noile mele prietene. M-am închis și mai mult. Singura persoană căruia mă destăinuiam a fost tot el, sotul meu drag! Am trecut împreună prin bucurii, certuri, plansete, despărtiri temporare, ne-am spus cuvinte ce ne-au durut toate pornite, cum aveam să descopăr ulterior, din dorința mea de a fi perfectă în tot și toate. Da, toate ni se trag din copilarie, din familie, din anturaj din oamenii ce ne-au înconjurat pe parcursul evoluției noastre.

La cea de-a treia sarcină, la analizele din trimestrul al doilea, am clacat.

Mi-am dat seama la acel moment că se instalase depresia dar, îmi impuneam s-o înving singură, fără medic specialist. Bebele avea 55% șanse să se nască cu sindrom Down. 21 de zile a trebuit să așteptăm rezultatul analizelor. Având două episoade de stop respirator la activ, în aceste 21 de zile, zi de zi, ceas de ceas, secundă de secundă am murit și am înviat, m-am frământat, m-am panicat. Nimeni și nimic nu mă pregătise pentru astfel de situație. În cărți, în filme, în toate poveștile altora totul e bine, e perfect. Soțul, Dumnezeu si medicul ginecolog au fost singurii care m-au sprijinit! Mulțumită lor am trecut cu bine atunci.

 

Familia este sprijinul nostru! Atunci când ești fericit conștientizezi mai puțin, apreciezi mai puțin dar atunci când suferi, familia este primul sau poate singurul sprijin. Dacă echilibrul emoțional al familiei nu este în balanță cu înțelegerea și acceptarea, totul se destramă!

Un alt moment al vieții a readus frica de moarte în mintea mea. Exact când mă pregăteam să strălucesc în noua mea carieră, să vorbesc în public, să țin seminarii și să duc la bun sfărșit tot ce îmi planificasem a venit ea, FRICA, să îmi spună mai stai că încă nu e timpul tău să strălucești până nu cădem la pace. Era în 2017.

Dumnezeu, zic eu, mi-a scos în cale un preot bun, medici și oameni frumoși care m-au ghidat, m-au sprijinit și am reusit să mă vindec pentru că m-am accepat. Am cerut ajutor și m-am împăcat cu sinele meu!

Sunt fericită că Universul mi-a dat o nouă șansă  însă, câte mame trăiesc drame în familie? Câte mame au frici și nu cer ajutor pentru sănătatea lor mintală? 

Am văzut și auzit de cazuri în care cuplurile nu au reușit să treacă împreună în primi ani de părințeală. Sunt situații în care totul e perfect dar copilul se naște prematur și nimic nu te pregătește pentru asta, înformații sunt prea puține. Să îți vezi copilul la incubator nu e ușor pentru tănăra familie. Se înstaleaza frica. Sunt situații când bebelușul se dezvoltă cu malformații sau deja cu anumite boli. Cum faci față la asemenea vești? În multe situații tatăl abandonează familia, înșală sau se refugiază în vicii.

În România, în afara marilor orașe, consilierea sau terapia emoțională, mersul la psihoterapeut fie este considerat un lux, un moft al celor bogati, fie este privit ca mersul la “Bălăceanca”.

Este timpul pentru a ne mobiliza și a conștientiza ca avem nevoie de consiliere, de terapie emoțională cel puțin pe perioada sarcinii și în primul an de părințeală indiferent dacă sunt sau nu sunt probleme cu sarcina si ulterior cu nou-născutul.

Tu mamă, mai poți?

Sunt Elena și te îmbrățișez cu toată dragostea și înțelegerea!

Dacă și tu ai o poveste legată de anxietate, frici sau depresie, scrie-mi!