“Eu nu am știut să cer ajutor la timp”. Bună, sunt Dana, mamă de gemeni….

Depresia mamelor. Echilibrul emoțional al familiei!

Clipa minunată a concepției. Momentul conturări valorii personale și a stimei de sine!

Venirea pe lume a primului copil este cel minunat și mai important moment în viața de cuplu, în viața tinerei familii. Bineînțeles că după primele zile de euforie urmează șirul nesfârșit de întrebări: ce facem, cum facem precum și multitudinea de sfaturi primite de la cei din preajmă, sfaturi menite să te bulverseze în loc să ajute, panică și multă oboseală.

Momentul nașterii, de cele mai multe ori, este sublim dar până la acel moment….

A fi părinte implică o responsabilitate specială atât a mamei cât și a tatălui, responsabilitate care aduce recompense extraordinare oferite ulterior de copil/copii. Până la momentul acela al recompensei, foarte puțin se vorbește despre starea emoțională a viitoarei familii.

Sunt din ce în ce mai multe cazuri în care un copil(sau mai mulți) vin pe lume în situații speciale.

Când am demarat campania în Ianuarie 2019 am primit mesaje de la diverse mame (de la oraș) care au prins curaj și mi-au scris despre situația lor și necesitatea de a merge la psiholog. Bun, dar ce facem cu viitoarele mame de la sate?

Am tot auzit de cazuri în care viitoarea mamă este încă adolescentă. Ea cui se destăinuie? Cazuri în care cuplul trece prin multe sacrificii pentru a avea un copil. Cazuri în care partenerul a abandonat viitoarea mamă pentru că nu era pregătit emoțional. Cazuri în care fătul având probleme medicale grave, tatăl abandonează lupta și pleacă. Mai sunt cazuri în care bebele este rezultatul unui abuz-viol, cazuri în care mama trăiește drama violenței domestice și, însărcinată fiind, alege chiar ea să plece.

Exemplele, din nefericire, pot continua…

S-a tot scris despre depresia post-partum, stare ce amplifică emoțiile instalate deja pe perioada sarcinii dar, prea puțin s-a vorbit despre starea emoțională a gravidei. Scopul campaniei este implementarea în setul de analize al gravidei a minim 5 ședințe de terapie emoțională.

De data aceasta, interviul meu pentru promovarea campaniei Depresia Mamelor.Echilibrul emotional al familiei este cu Daniela, mami de gemeni.

 

Daniela este mămică cu o poveste frumoasă de iubire, încununată de miracolul apariției gemenilor săi, poveste care s-a finalizat cum nu se aștepta vreodată pentru că, spune ea…. “Eu nu am știut să cer ajutor la timp să fi eu bine cu mine”.

 

“Am trăit o poveste frumoasă de iubire cu tatăl copiilor noștri. O iubire pe mai multe continente după cum bine știi Elena, iubire ce s-a pecetluit cu legământul sfânt al casătoriei. Am fost atât de fericiți. Ne completam. Ne adoram. Era o iubire perfectă (eu așa o vedeam, așa o simțeam).

După un timp ne-am dorit copii. Am încercat, an după an și nu s-a întâmplat.

Am plâns, mult. Am întrebat Providența de ce, de ce nu putem avea copii. Am tot sperat… Nimic.

Am plâns din nou. Ne-am făcut curaj și am apelat la medic pentru a ne informa despre înseminarea artificială.

Ne-am documentat și am demarat primele serii de injecții cu multă frică dar marea dorință de a avea copii a învins-o cumva. Mi-am oprimat sentimentele si m-am concentrat doar pe reușita tratamentelor.

Alături de partener am început tratamentul. La clinica privată ne-au învătat cum să  facem injecțiile singuri acasă. A fost un chin.

La prima injecție am leșinat de frică. Noroc că a fost în prezenta partenerului. La a doua a fost mai bine iar de la a treia deja mă obișniusem. El a plecat din țară iar eu a trebuit să caut mereu să mă injectez în prezența cuiva. Sufeream în tăcere dar dorința de a a avea copii era prea mare să mai conteze dacă eu sunt bine emoțional.

Prima încercare, prima dezamagire, prima pierdere, prima tristețe, primele semne că ar fi trebuit să merg la psiholog. Le-am ignorat.Le-am amânat.

A doua încercare și mai grea. Partenerul trebuia să plece din nou din țară. Am avut lângă mine prieteni. Am avut și pe mama. Nimeni, dar absolut nimeni nu a știut ce spaimă era în sufletul meu.

A treia încercare a fost cu noroc dar celelalte încercări, pierderile….

 

Da, încercările anterioare au lăsat urme în sufletul meu dar temporar le-am acoperit cu bucuria aflării rezultatului pozitiv. De Sfăntul Andrei aveam să aflu că vom avea în sfârșit un bebe iar parametrii indicau o sarcină gemelară.

Câtă fericire!

Uitasem într-o clipă toți anii de chin, toate zilele și nopțile în care plângeam, tratamentele, injecțiile. Eram însărcinată în sfârșit și nu oricum, cu gemeni.

Experiența nașterii a fost îngrozitoare.

Spitalele private nu erau dotate la acel moment cu aparatura de care aveam nevoie și a trebuit să continui urmărirea și evoluția sarcinii, apoi nașterea, la spital de stat.

Chiar dacă medicii s-au purtat exemplar cu mine asistentele în schimb nu aveau răbdare să îmi explice cum să alăptez gemeni, cum să îi țin pe amândoi. Am preferat ca după două zile să plec acasă pe semnătură, atît de speriată și îngrozită am fost.

Ajunsă acasă, cu mama și soțul alături mi-am permis să clachez în sfârșit. Am fost de nerecunoscut în primele două săptămâni. Un amalgam de sentimente adunate în mine m-au doborât fizic și psihic …bucurie, furie, frică, neștiință.

Gemenii erau universul meu. Pentru ei mă transformam.

Ca să pot face față am creat program detaliat pe ore. M-am organizat cum am putut mai bine și mecanic, am reușit să trec de primii doi ani. Nevoile copiilor și ale soțului erau primordiale pentru mine dar…

Am uitat de mine, am uitat de omul Dana, de soția, femeia din mine. Nu am știut că nu sunt bine emoțional. Soțul dar mai ales mama îmi tot spuneau dar eu nu acceptam. Practic tot ceea ei mă sfătuiau sau îmi spuneau că observă la mine trecea pe lângă mine.

Doream să fie totul bine și perfect. Casa perfecta, mâncarea perfectă, copiii perfect îngrijiți…

Am exagerat, am dat prea mult de la mine uitând tocmai de mine. Mă repet știu dar asta am făcut, voiam ca familia mea să fie bine în toate.

Gemenii mei contau. Atât. Am greșit. Am clacat. Nu acceptam ideea că eu nu pot. Mersul la psiholog, pff glumești, subiect tabu atunci. Mama m-a atenționat dar eu eram focusată mult prea mult pe starea de bine a copiilor, a soțului a familiei mele iar eu eram pe ultimul loc…

Târziu am realizat că nu este o rușine să ceri ajutor. Este absolut necesar mai ales dacă vrei să menții starea ta mintală în armonie și echilibru cu tine ca om.”

Daniela, ce sfaturi ai da viitoarelor mămici?

“Of, dacă aș putea da timpul înapoi să îmi dau mie primul sfat…. Dragi viitoare mămici, mergeți la psiholog pe perioada sarcinii chiar dacă totul merge bine cu fătul vostru.

Transformările hormonale și emoționale prin care trece femeia afectează cumva ulterior atât bebele cât și echilibrul emoțional al familiei ‘

Mulțumesc Daniela că te-ai alăturat campaniei Depresia Mamelor.Echilibrul emoțional al familiei.

Prin puterea exemplului putem trage un semnal de alarmă. Dezechilibrele emoționale se rezolvă la medic.

Urmările pot fi uneori dezastruase transformând iubirea și linștea căminului în violențe domestice, divorț sau chiar pot genera în unele cazuri crime. Ba chiar putem menționa  și înrăutățirea stării de sănătate a mamei.

Povestea Danielei continuă cu un alt episod la fel de vulnerabil și sensibil însă vom aștepta momentul când ea va fi pregătită să se expună public.

Interviul mai amplu îl veti găsi în curând pe canalul meu de Youtube Acasa Cu Mami.

Campania aceasta este de conștientizare a necesitații mersului la psiholog a tinerei gravide.

Îmi doresc tare mult să pot aduna suficiente povești încât proiectul meu să ajungă spre aprobare la Colegiul Psihologilor apoi la Camera Deputaților și împlicit să se finalizeze prin adaugarea gratuită pe lista de analize obligatorii ale gravidei a minimum 5 ședințe de terapie emoțională.

Dacă și tu ai o poveste ce merită spusă scrie-mi. Poate fi chiar sub anonimat.

Împreună suntem mai buni!

Sunt Elena și te îmbrățișez cu drag!