Cum asociem alimentele?Cum mâncăm corect de post?

Este o mare bucurie pentru fiecare când reușește să se încarce de energie pozitivă prin diverse metode. Rezoluțiile de la începutul anului, mai bine zis acea dorință pusă în noaptea dintre ani, 90% se uită până la finalul lui februarie.

Eu mi-am creat un Vision Board în care mi-am notat cam ce așteptări am de la mine în 2019. Așteptări reale, ce pot fi îndeplinite cu plăcere și nu ca o persecuție asupra mea.

Mi-am creat ritualuri de relaxare despre care am scris de curând, mi-am îmbunătățit stilul de viață orientat acum către iertare, eliberare, către echilibru atât în alimentație, în viața de familie cât și în noul drum ales pe parte profesională.

Odată cu primăvara, când totul renaște, am ales să țin tot Postul Paștelui pentru că vreau să mă curăț corect atât trupește dar și spiritual, modern spus detoxifiere body, soul&mind.

Numai bine la început de an, păi nu?

Bunicii mei aveau ritualurile lor, mult prea drastice pentru mine. Eu a ales să mă consult pe parte spirituală cu preotul meu iar gastronomic am ales să învăț să prepar corect meniurile  întrebând un specialist în nutriție Andreea Carmen Radu. O puteți găsi  pe Andreea,pentru mai multe sfaturi de specialitate, pe www.carmenradu.ro.

Cum mănânc echilibrat atunci când țin post?

Adreea Carmen Radu recomandă câteva sugestii dar si exemple de meniu pentru post:

“Avem acum foarte multe ingrediente la dispoziție astfel încât alimentația în timpul postului să fie variată, echilibrată și gustoasă.

Putem să mâncăm și altceva în loc de mâncare de cartofi sau iahnie de fasole, totul e să învățăm să ne folosim de ingredientele pe care le avem la dispoziție.

Surse bune de proteine de origine vegetală sunt: leguminoasele (linte mazăre, năut, fasole, soia), pseudocerealele (quinoa, hrișca, mei), acestea pot fi combinate cu legume crude sau preparate termic.

Sursa
carmenradu.ro

Iată și câteva exemple de mic dejun, prânz și cină pentru perioada postului- nu voi menționa cantități, acestea depind de necesarul caloric și de obiectivul fiecărei persoane.

Mic dejun:

  • Fulgi de hrișcă cu lapte vegetal
  • Porridge cu fulgi de ovăz și lapte vegetal. Putem personaliza porridge-ul cu fructe uscate (fără adaos de zahăr), cu fructe proaspete, pudră de roșcove, cacao, scorțișoară
  • Budincă din semințe de chia cu lapte vegetal și fructe de pădure-este un mic dejun care se poate pregăti de seara și se poate păstra la frigider.
  • Smoothie cu lapte vegetal, 1 linguriță de semințe de cânepă, fructe la alegere: zmeură, afine, mango, banane
  • Pâine integrală cu avocado felii, cu sare și puțină zeamă de lămâie, roșii cherry și busuioc proaspăt
  • Pâine integrală cu magiun de prune fără zahăr
  • Pâine integrală cu zacuscă și legume ( castraveți, ardei)

Prânz:

  • Pilaf din orez integral cu legume, servit cu salată de crudități
  • Tocăniță de ciuperci cu sos de roșii și paste integrale
  • Mazăre trasă la tigaie cu usturoi, quinoa și salată de crudități
  • Paste integrale cu roșii uscate și usturoi
  • Mâncare de linte cu salată din mix de frunze
  • Tocăniță de năut cu salată la alegere
  • Mâncare de spanac servită cu quinoa
  • Pilaf de mei și legume servit cu salată de crudități

Cină:

  • Supă cremă de legume
  • Salată caldă cu broccoli opărit, ceapă, roșii, quinoa fiartă, castravete
  • Salată cu quinoa, ceapă, ridichi, roșii cherry, mazăre fiartă, opțional puțin tofu
  • Salată cu năut/linte, ceapă verde, roșii cherry, ridichi, pătrunjel verde
  • Humus cu ardei gras
  • Pate de linte cu pâine integrală/ardei și salată

Gustări: fructe proaspete, nuci, semințe crude, unt de arahide pe felii de măr (untul de arahide se consumă cu moderație, deși este o sursă bună de proteine, este foarte caloric).

Recomand să nu consumăm produse procesate de post (pateuri ambalate, crenvurști de post etc), de regulă conțin mulți aditivi pentru îmbunătățirea gustului. Când alegem laptele vegetal, să citim eticheta și să evităm sortimentele care au zaharuri adăugate, substanțe pentru îngroșare etc.

Deasemenea, este bine să ținem cont de faptul că sfârșitul postului nu trebuie să însemne consum în exces al produselor de origine animală pentru că riscăm astfel să producem dezechilibre la nivelul sistemului digestiv. Reintroducerea acestor produse trebuie făcută treptat, moderat, astfel încât organismul să se poată adapta ușor și fără consecințe neplăcute.”

xxxxxxxxxxxxx

Sper că informațiile  mele de mai sus îți sunt și ție utile sau de inspirație și le vei aplica și tu când simți sau când timpul îți permite. Dacă îți plac postările mele despre organizare, curățenie, bucătăreală și cămin în general, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului meu Acasa cu Mami și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi” pentru a primi notificare la fiecare articol nou pe care îl postez apoi  împărtășește și cu prietenii tăi.

Te invit si pe  YouTube si Instagram, mă găsești cu același nume Acasa_cu_mami dar și în grupul cu idei de organizare, economisire și timp liber, grup unde poți găsi soluții smart adaptate fiecărui stil.

Sunt Elena și te îmbrățișez cu drag!

Spor și energieee…

 

 

 

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.