Să vorbim clar și pe scurt despre organizare vs. planificare. Care este diferența și de ce contează?

Când vine vorba de viața noastră de zi cu zi, fie personală, fie profesională, folosim des termenii organizare și planificare ca și cum ar fi același lucru. Totuși, ele nu sunt identice, iar înțelegerea diferenței dintre cele două poate face o reală schimbare în eficiența și productivitatea noastră.

Tony Robbins spunea “gândurile și emoțiile noastre sunt puternic legate de lucrurile cu care ne înconjurăm. Unde suntem are puterea să modeleze cine suntem.”

Așadar, ce înseamnă…. organizarea?

Organizarea înseamnă a crea un cadru, un flux și un sistem care să susțină activitățile zilnice. Este partea structurală, adică felul cum îți aranjezi spațiul (rezidențial sau profesional) patul,hainele, alimentele, cărtile, mărgelele, fișierele, sarcinile, timpul sau chiar resursele.


Iată câteva exemple:

  • Fiecare lucru din casă are locul lui desemnat (hainele stau în șifonier, furculițele în bucătarie) Un birou ordonat în care știi exact unde este fiecare document.
  • Un calendar digital în care toate întâlnirile sunt notate corect.
  • O listă clară de priorități – to do -pentru săptămână.

Acum, ce înseamnă planificarea?

Planificarea este despre alegeri și direcție. Este procesul prin care decizi ce, când și cum vei face ceva. Aici intervine viziunea pe termen scurt, mediu și lung.Uite aici un alt articol mai amplu despre productivitate

Organizarea priorităților în funcție de importanța lor este cheia unei planificări eficiente.


Iată și aici câteva exemple:

  • Decizi că vei lucra azi doar 2 ore la proiect și mâine finalizezi prezentarea. Decizi că vei organiza doar un sertar din dulap într-un timp dat si împarti pe bucăti de timp restul activităților in functie de prioritate și importanță (ca în povestea cu elefantul)
  • Îți faci un plan alimentar pentru întreaga săptămână nu doar pentru o zi.
  • Stabilești pașii concreți și timpul de execuție pentru a lansa un nou produs.

Planificarea este drumul clar de urmat.

Cum funcționează împreună?

  • Simplu:
  • – Organizarea îți oferă ordinea.
  • – Planificarea îți oferă direcția.
    Dacă le ai pe ambele, ești echilibrat: nu alergi haotic după obiective, dar nici nu rămâi blocat în „pregătire” fără să acționezi.

Concluzie: Organizarea fără planificare duce la perfecționism inutil. Planificarea fără organizare duce la haos, trust me, am trecut prin asta. Combinate însă, organizarea și planificarea creează un sistem perfect funcțional , clar și eficient.

Felul în care alegi să îți abordezi propria viață poate face diferența în viitorul tău și mai ales a celor din jur. Nu uita că pentru copiii tăi ești primul lor exemplu despre ceea ce înseamnă organizarea și planificarea unui anumit stil de viață.

Ei percep, învață, copiază tot ceea ce văd la părinți.

Asta-i tot pe scurt!

Te îmbrățișez,

Cu prietenie,

Elena

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.