Arhiva personala

Supă rece de vară cu avocado și sfeclă roșie!

Vara asta ne cam dă bătăi de cap. În prima parte a verii nu am înțeles ce anotimp este, dacă e primăvară sau toamnă. De la jumatea lui iulie au început cu adevărat căldurile toride în care toți ne dorim să ne răcorim fie la o piscina, să ne racorim trupul, fie la o bericică să ne răcorim gâtlejul sau  fie la o mâncărică tot rece…

Știați că există peste 17 tipuri de supe reci tip Gaspacho?

Da, există! chiar și mai multe însă eu am făcut o simplă căutare pe net și am găsit…pfff multe. Oh my God și pozele lor arătau fenomenal ca de exemplu:

Thai Pea Soup
sursa poza Running in the kitchen

-Vichyssoise(supă de praz și cartofi) abia aștept să o testez și pe asta, supă cremă de căpsune, supă cremă de avocado, de pepene galben, de castravete, de zucchini, supă crema din morcov-ginger-turmeric, de mazăre, de roșii și câte și mai câte…

Acum am încercat o rețetă ce e super mediatizată de youtuberi nutriționiști din Statele Unite, supa cremă de sfeclă roșie cu avocado. Super usoară reteta asta și extraordinară supă ca și textură, gust iar de culoare nu mai zic.

 

Am postat în iarnă un articol despre proprietătile sfeclei iar Georgiana Idriceanu mi-a comentat și povestit cât de bună e supa de sfeclă. La momentul acela nu eram în mood de a testa rețete noi nici macar una simpla cu sfeclă pentru că găteam pe o plită mică în dresing, renovam.

De curând am găsit o rețeta de supă rece din sfeclă și mi-am amintit pe loc de Georgiana și cat de mult îmi doream să găsesc momentul bun să o gatesc.

Uite reteta:

Ingredientele necesare sunt:

1 sfecla rosie, 1castravete 1 avocado,1 ceapa si 4 catei de usturoi. La alegere se poate pune un pahar de lapte condensat sau iaurt.

Preparare: se fierbe sfecla și se lasă la răcit. Se adaugă apoi în blender cu toate ingredientele de mai sus plus o cană de apă, din apa unde a fiert sfecla, apoi se înmarunțesc toate. Simplu nu?

Se servește cu mărar. Eu nu am avut mărar în gradină căci vremea lui a trecut însă am pus patrunjel. A iesit o supă demențială și am servit-o cu pâine de casă.

Ce pot spune. Divin

Sunt Elena și te îmbrățisez cu drag!

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.