Schimbarea de sezon începe și din șifonier

Pe măsură ce ieșim din sezonul rece, când deschidem șifonierul, multe dintre noi simțim cam același lucru: parcă totul a devenit prea mult.

Prea multe haine.
Prea multe piese groase.
Prea puțin spațiu.
Prea multă oboseală vizuală.

Se schimbă vremea, se schimbă ritmul zilelor, dar garderoba rămâne blocată în sezonul trecut. Și exact de aici apare senzația aceea de apăsare: ai haine, dar parcă nu ai cu ce să te îmbraci.

Aici merită să ne oprim puțin. Pentru că organizarea nu înseamnă întodeauna să renunțăm la lucruri. Nu înseamnă să arunci, să tai de pe listă sau să te desparți de lucruri care încă fac parte din viața ta. Uneori, înseamnă doar să îți privești garderoba cu mai multă claritate și să îi permiți să se așeze în acord cu sezonul în care ești tu acum.

Uneori, mai înseamnă doar să le așezi altfel. Mai inteligent, mai cu sens pentru etapa de viața pe care o trăiești in prezent

O garderobă organizată cu sens nu este una fixă, rigidă.

O garderobă bine organizată nu este statică. Ea evoluează odată cu tine, cu vremea de afară, cu nevoile tale reale, cu felul în care trăiești.

Paltoanele groase, sacourile din lână, cizmele, rochiile elegante pentru evenimente sau piesele de ocazie nu sunt „în plus”, toate fac parte din garderoba ta, din alegerile tale, din investițiile pe care le-ai făcut în timp. Doar că, atunci când nu le porți luni întregi, prezența lor în spațiul de zi cu zi poate încărca inutil șifonierul și îți poate face mai greu accesul la ceea ce îți este cu adevărat util acum.

Hainele nepurtate nu au de ce să ocupe spațiul de zi cu zi. În plus de ce vrei să muncești mai mult și în zona asta?

Primăvara nu cere neapărat haine noi. Uneori cere doar mai mult spațiu, mai multă ordine și o garderobă care respiră.Dacă dulapul tău te obosește, problema s-ar putea să nu fie numărul hainelor, ci lipsa unei rotații de sezon.

Rotația sezonieră a hainelor este una dintre cele mai simple și inteligente forme de organizare. Nu pentru că îți schimbă complet garderoba, ci pentru că îți oferă mai mult spațiu, mai multă liniște vizuală și o relație mai firească cu hainele pe care le porți în prezent.

Când toate stau la vedere, în același loc, dulapul devine aglomerat și obositor. Iar dimineața, în loc să îți fie mai ușor să alegi, totul pare mai complicat.

De aceea, rotația sezonieră a hainelor nu este un moft. Este o formă de organizare practică. Îți dă mai multă claritate și te ajută să te bucuri de hainele potrivite pentru perioada în care ești acum.

Ce se pierde adesea din vedere este felul în care sunt păstrate hainele care ies temporar din uz.

De multe ori, problema nu este doar ce păstrăm, ci și cum păstrăm.

În România, realitatea este foarte clară: multe femei locuiesc în apartamente în care spațiul de depozitare nu este generos, nu cum vedem noi in social media dressingurile acelea imense, perfect ordonate Dulapurile noastre sunt folosite la maximum, iar schimbările de temperatură dintre sezoane sunt mari. Uneori există umezeală, alteori prea mult praf, alteori pur și simplu lipsa unui loc potrivit în care lucrurile să poată fi păstrate bine.

Așa ajung hainele să fie înghesuite, împachetate în grabă, uitate în cutii sau lăsate pe rafturi unde își pierd forma, textura și, uneori, chiar farmecul.

Iar piesele bune merită mai mult de atât.

Uite cum avem haine frumoase dar șifonate excesiv, pulovere care își pierd forma, sacouri deformate, materiale care capătă miros de închis sau piese uitate complet pe rafturile de sus.

Iar dacă ai investit în haine de calitate cum ar fi o geacă bună, un palton frumos, o pereche de cizme din piele, o rochie pe care o iubești sau un sacou care te-a făcut de atâtea ori să te simți bine în pielea ta nu ar trebui tratate ca simple obiecte pe care le „ascunzi” până la anul. Ele merită grijă, protecție în funcție de material și un loc potrivit.

O abordare mai practică și mai blândă

În loc să vezi schimbarea de sezon ca pe o corvoadă, o poți privi ca pe un mic reset, ca un gest de grijă față de tine și față de tot ceea ce ai ales cu atenție pentru garderoba ta în etapa de viață în care ești acum.

Înainte să pui hainele de iarnă deoparte, merită să îți acorzi câteva minute, să le verifici și să te întrebi: sunt curate și funcționale (rupte, tiv deșirat, nasturi lipsă, pete etc) înainte de depozitare. Spațiu unde le depozitez este potrivit? Își vor păstra forma și calitatea până sezonul viitor? Le voi regăsi ușor atunci când voi avea din nou nevoie de ele?

Sunt întrebări simple, dar ele schimbă complet felul în care îți organizezi lucrurile. Le cureți, le împachetezi corect sau le așezi în huse bune, le grupezi pe categorii și păstrezi în față doar ce îți este util acum.

Asta înseamnă mai puțin haos și mai multă funcționalitate.

Nu ai nevoie de un dressing imens și nici de un sistem complicat. Ai nevoie doar de puțină intenție: să păstrezi la îndemână ce porți acum și să protejezi corect ce vei purta mai târziu.

Pentru că un reset de sezon nu este despre a trăi cu mai puțin cu orice preț. Minimalismul nu este pentru toată lumea.Este despre a trăi mai ușor, mai clar și mai așezat, fără să pierzi ceea ce contează.

Iar uneori, când dulapul devine mai aerisit, și mintea pare să se liniștească puțin.

Așadar, înainte să pui hainele de iarnă deoparte…

Oprește-te puțin și pune-ți câteva întrebări simple:

  • Sunt aceste haine ce vreau să mai port încă un sezon? Mai mă reprezintă?
  • Sunt curate înainte să le depozitez?
  • Vor sta într-un loc în care materialul se păstrează bine.
  • Își vor păstra forma până sezonul viitor.
  • Le voi găsi ușor când voi avea din nou nevoie de ele.
  • Știu exact ce pun deoparte sau doar îndes totul ca să eliberez repede spațiul.

Aceste întrebări fac diferența dintre un dulap doar „aranjat” și unul cu adevărat organizat.

Mai puțin haos vizual, mai multă claritate și liniște în minte

Resetarea garderobei de sezon nu înseamnă să renunți la lucrurile care contează. Înseamnă să creezi spațiu pentru prezent, fără să neglijezi ce ai construit deja în garderoba ta.

Cum îți depozitezi hainele groase de iarnă, fără să ocupi tot spațiul din casă

Uite câteva metode eficiente de împăturire și organizare

Felul în care împăturești și așezi hainele face o diferență reală atunci când vrei să economisești spațiu și să le păstrezi în stare bună.

1. Depozitarea pe umerașe

Pentru piesele care se șifonează ușor sau pe care vrei să le păstrezi impecabile, cum ar fi paltoanele, sacourile sau rochiile din stofă, depozitarea pe umerașe de calitate este o soluție foarte practică. Poți folosi cutii speciale pentru haine sau huse textile care le protejează de praf și umezeală.

Această variantă este ideală mai ales dacă ai un dulap mai înalt sau un spațiu pe care nu îl folosești suficient.

2. Împăturirea compactă

Pentru bluze termice, pulovere subțiri, helănci sau tricouri cu mânecă lungă, împăturirea compactă este una dintre cele mai bune metode. Hainele pot fi așezate fie pe verticală, fie în teancuri ordonate, astfel încât să vezi dintr-o privire ce ai depozitat.

Această metodă este utilă mai ales în cutii, organizatoare textile sau sertare.

3. Organizarea în pachete

O altă soluție eficientă este să grupezi hainele pe categorii: pulovere, accesorii, geci, haine pentru copii sau ținute de ocazie. Împăturește-le frumos, pune-le în pachete sau compartimente separate și etichetează fiecare cutie.

Astfel, la toamnă nu vei mai fi nevoită să răscolești totul ca să găsești un cardigan preferat sau o eșarfă groasă.

Protejează hainele de molii, praf și mirosuri neplăcute

Nimic nu este mai neplăcut decât să scoți un pulover preferat din dulap și să observi că este deteriorat sau că a prins miros de închis. De aceea, protecția hainelor pe durata depozitării este la fel de importantă ca organizarea lor.

Pentru a le păstra în stare bună:

  • folosește săculeți cu lavandă, foarte apreciați și ușor de integrat în dulap;
  • adaugă bucăți de brad/cedru sau soluții anti-molii, nu naftalina bunicii daca nu vrei un miros greu si toxic;
  • evită să depozitezi hainele murdare sau nepregătite;
  • asigură-te că spațiul este uscat și bine aerisit.

Înainte de a pune hainele la păstrare, spală-le sau curăță-le conform etichetei. Chiar și petele mici sau urmele de parfum pot atrage insectele și pot afecta materialele în timp.

Verifică periodic hainele depozitate

Chiar dacă le-ai pus bine la păstrare, este recomandat să verifici hainele o dată la câteva luni. Acest obicei te ajută să observi din timp eventuale probleme și să le rezolvi înainte să se agraveze.

La fiecare verificare, urmărește:

  • dacă au apărut pete, mirosuri sau urme de umezeală;
  • dacă există semne de molii sau alte insecte;
  • dacă materialele s-au deteriorat;
  • dacă temperatura și umiditatea din spațiul de depozitare s-au schimbat.

Această monitorizare simplă poate prelungi considerabil viața hainelor tale preferate.

Ce faci dacă nu ai suficient spațiu

Uite, există câteva soluții foarte practice care te pot ajuta să creezi mai mult loc fără efort.

Folosește raftul de sus al dulapului

Dacă spațiul de pe rafturile superioare nu este folosit eficient, transformă-l într-o zonă de depozitare pentru hainele de iarnă. Pune-le în saci vacuum sau în cutii bine închise și așază-le acolo până la sezonul următor.

Refolosește cutiile de pantofi

Cutiile de pantofi sunt excelente pentru accesorii mici de iarnă, cum ar fi mănușile, căciulile, șosetele groase sau fularele. Le poți eticheta ușor și le poți stivui fără să ocupe mult loc.

Alege mobilier multifuncțional cu spațiu de depozitare

Banchetele, tabureții sau otomanele cu spațiu interior sunt ideale pentru apartamentele unde fiecare centimetru contează. În ele poți păstra pulovere, pături, haine groase sau accesorii de sezon.

Montează cârlige sau suporturi de perete

Pentru paltoane, eșarfe sau pălării, cârligele de perete pot fi o soluție foarte utilă. Sunt practice, accesibile și te ajută să eliberezi spațiu în dulap.

Investește în cutii cu roți

Recipientele de depozitare cu roți sunt excelente pentru hainele voluminoase. Le poți pune sub pat, într-o debara sau într-un colț mai puțin folosit al casei, iar când ai nevoie de ele, le muți foarte ușor. După anumită vârstă îți vei mulțumi.

Sacii vacuum: aliații tăi pentru haine voluminoase

Pentru geci groase, pilote, veste sau pulovere pufoase, sacii vacuum pot face minuni. Reduc semnificativ volumul hainelor și te ajută să câștigi spațiu prețios. Sunt ideali mai ales în apartamente mici sau pentru familiile care au multe haine de sezon.

Totuși, este bine să eviți folosirea lor pentru materiale foarte delicate sau articole care se pot deforma ușor.

O casă mai ordonată și haine mai bine păstrate

Depozitarea corectă a hainelor de iarnă nu înseamnă doar mai mult spațiu în dulap, ci și mai multă grijă pentru lucrurile în care ai investit. Cu puțină planificare și câteva soluții practice, poți păstra hainele curate, protejate și gata de purtat atunci când revine frigul.

O casă organizată îți face viața mai ușoară, iar hainele tale preferate vor arăta bine sezon după sezon.

Când dulapul respiră, respiri și tu puțin mai ușor.

Poate că asta cautăm, de fapt, eu și multe alte femei trecute de 40+: nu perfecțiune, nu un dressing spectaculos, nu reguli rigide, ci un sistem mai blând, mai practic și mai potrivit pentru viața reală. Pentru diminețile grăbite, pentru casele în care spațiul trebuie folosit cu atenție, pentru ritmul plin al unei vieți în care ai nevoie ca lucrurile să fie simple și să funcționeze.

Repeta după mine: o garderobă reorganizată cu sens nu înseamnă doar mai multă ordine. Înseamnă mai multă ușurință în fiecare zi. Mai mult loc pentru prezent. Și sentimentul acela frumos că tot ce ai în jurul tău este plăcut ochiului, te susține cu adevărat, nu te apasă, este mai aproape de tine și corasonul tău. Pentru că adevăratul lux nu stă în exces, ci în claritate, funcționalitate și acel fine living experience de acasă care se simte firesc, calm și profund.

Alegem simplitatea să ne putem bucura cu adevărat de ceea ce avem și cine suntem azi!

Calde îmbrățișări,

Elena

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.