Rețetă simplă  de Vinete umplute cu quinoa albă, turmeric și rodie

 

Prietena mea din Franța, Nikki Rougadia m-a adaugat în grupul său de pe Facebook unde facem schimb de rețete cât mai sănătoase. Am dat de rețeta asta și am zis să o încerc. Un deliciu. Eu am adăugat turmeric și piper cayenne dar merge și piper negru.

Este bună atât pentru vegetarieni cât și pentru zilele de post.

Ingrediente:

  • 2-3 vinete medii
  • quinoa albă 200 grame
  • roșii cherry cam 10 bucăți
  • ceapă medie
  • usturoi
  • turmeric
  • sare,piper
  • pulpa de la vinete
  • ciuperci/porumb
  • brânză rasă sau cașcaval
  • iaurt
  • ulei măsline

 

Este posibil ca imaginea să conţină: mâncare

Cum am procedat și îmbunătățit

Rețetă mea de vinete umplute cu quinoa albă, turmeric și rodie?

Într-o cratiță medie, după ce am spălat foarte bine quinoa, am pus-o la fiert cu un strop de sare cam ca la orez, 1 cană de quinoa la 2 căni de apă.

Separat am călit ceapa, usturoi, ciuperci, pulpa de la vinete(le-am scobit) în ulei măsline apoi am adăugat câteva roșii cherry, sare, piper negru, turmeric. Cam 5 minute le-am lăsat la călit apoi am adăugat quinoa albă și un pic de apă apoi a mai fiert aproximativ 10 min.

Este posibil ca imaginea să conţină: mâncare

Am lăsat să răcească compoziția și am umplut apoi vinetele tăiate deja la jumătate pe lung. Le-am așezat frumos într-o tavă cu hârtie pentru copt și le-am pus la cuptor  timp de 20 minute la temperatură de 180 grade

Dacă vrei, poți să razi brânză sau cașcaval spre final.

După ce  scoți vinetele umplute cu quinoa din cuptor le servești cu iaurt simplu deasupra și semințe de rodie.

Poftă mare!

 

Dacă îți plac postările mele despre Casă și Grădină, adică despre Organizare, Grădinărit, Curățenie, Bucătăreală, Familie și cămin în general, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului meu Acasă cu Mami și susține-mă cu un like&share.

Mă  mai găsești pe:

  • YouTube cu același nume Acasa_cu_mami 
  • Instagram  cu numele ElenaSantos_Home
  •  În grupul despre organizare, economisire și timp liber, grup unde poți găsi soluții smart adaptate fiecărui stil.
  • Din noiembrie și la Tv, A7Tv, sunt săptămânal, dimineața, la Matin@7 (online precum si în retelele de distributie)

Sunt Elena și te îmbrățișez cu drag!

Spor și energie,

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.